Birourile Permanente au decis ca Guvernul sa isi asume raspunderea pe Legea Educatiei, desi opozitia a cerut amanarea acesteia pana se pronunta Curtea Constitutionala.  Decizia a fost luata cu 12 voturi “pentru” si 11 voturi “impotriva”, cu toate ca Opozitia are majoritate in Birourile Permanente. S-a ajuns la acest vot din cauza absentei de la sedinta a unor reprezentanti ai Opozitiei.

Guvernul isi angajeaza joi raspunderea in Parlament pe Legea Educatiei. Executivul a adoptat miercuri noapte forma finala a proiectului, care a adunat pana acum peste 1200 de amendamente. In semn de protest, cadrele didactice din intreaga tara ar putea intrerupe vineri activitatea. Profesorii vor veni la scoala, dar nu se vor tine cursuri. Numai in Suceva, intra in greva 140 de scoli.

La scurt timp dupa ce a scapat de motiune, Cabinetul Boc s-a reunit de urgenta sa modifice Legea Educatiei. Ministrul Daniel Funeriu, le-a cerut liderilor opozitiei sa accepte forma finala adoptata de guvern. “Sper ca toti liderii politici sa inteleaga ca este momentul sa ne unim. Sper ca securea razboiului sa nu faca ravagii pe taramul educational, ci sa existe un consens”, a declarat Funeriu. Dar opozitia nu e de acord cu legea adoptata de Guvern.

Nemultumiti de prevederile Legii Educatiei, profesorii sunt gata sa intrerupa activitatea in ziua in care Guvernul isi angajeaza raspunderea in Parlament. Profesorii din 140 de scoli sucevene au anuntat deja greva de o zi, iar dascali din alte judete intra in greva japoneza.

Singura sansa pentru ca legea sa fie modificata este acum in mainile magistratilor de la Curtea Constitutionala. Ei vor decide pe 3 noiembrie daca Guvernul isi poate angaja sau nu raspunderea pe acest proiect de lege.

Guvernul isi asuma raspunderea pe Legea Educatiei

Ce aduce nou Legea Educatiei:

Clasa a noua va fi trecuta la gimnaziu, cursurile liceale vor dura 3 ani, iar parintii vor fi amendati pentru absentele copiilor. Acestea sunt doar cateva dintre prevederile Legii Educatiei, asa cum arata in forma adoptata de Guvern. Executivul a ignorat multe dintre amendamentele opozitiei.

Una dintre cele mai controversate prevederi este cea referitoare la conducerea scolilor si a universitatilor. In proiectul initial, rectorii erau desemnati prin concurs si puteau sa-si desemneze pro-rectorii si decanii.

Guvernul a stabilit insa ca acestia sa fie alesi, fie prin modelul scrutinului universal – adica prin votul profesorilor si al studentilor – fie urmand modelul corporatist. Adica membrii senatului universitar desemneaza candidati care sunt evaluati, prin concurs jurizat de o comisie de experti.

Legea Educatiei prevede invatamant obligatoriu de zece clase, de la grupa pregatitoare la clasa a 9-a, care va face parte din gimnaziu. Liceul se va derula pe durata a 3 ani, iar parintii vor fi amendati cu sume de pana la o mie de lei pentru absentele copiilor.

In plus, absolventii de facultate vor putea devina profesori, doar daca fac masterat plus un stagiu suplimentar de pregatire de un an.

Dupa ce initial li s-a interzis directorilor de scoli sa fie membri de partid, acum se precizeaza ca pot fi afiliati politic. Nu li se va permite sa ocupe insa functii de conducere in partid.