Sursa foto: freepik.com
De-a lungul vietii, o femeie va suferi de una sau chiar mai multe afectiuni ginecologice. Depistate si tratate la timp, cele mai multe nu vor avea consecinte serioase asupra sanatatii sale. In acest articol vom vorbi despre cateva dintre cele mai comune afectiuni feminine, simptomele si, cel mai important, tratamentul lor.
Fibromul uterin
Fibromul uterin reprezinta cea mai comuna tumoare benigna ce se poate dezvolta la nivelul uterului. Multe cazuri sunt asimptomatice, fiind diagnosticate doar in urma unui control de rutina. Atunci cand apar, simptomele pot include:
-
Sangerari menstruale abundente si mai lungi decat in mod normal;
-
Dureri pelvine sau in timpul contactelor sexuale;
-
Dureri de spate;
-
Nevoia frecventa de a urina.
Tratamentul se stabileste in functie de mai multe criterii, inclusiv varsta femeii respective si daca aceasta isi mai doreste sau nu sa aiba copii. Exista mai multe metode de tratament la care se poate apela, de la cel medicamentos la proceduri precum miomectomia, ablatia endometriala, embolizarea fibromului uterin sau histerectomia. Pretul operatiei de fibrom uterin variaza in functie de tipul procedurii.[5]
Infectiile cu transmitere sexuala
Dupa cum le spune si numele, bolile cu transmitere sexuala sunt infectii cauzate de bacterii, virusuri sau paraziti ce se transmit de la o persoana la alta prin contact sexual. Exista peste 20 de tipuri de astfel de infectii, printre care si:
-
Clamidioza;
-
Herpesul genital;
-
Gonoreea;
-
HIV/SIDA;
-
Sifilisul;
-
Infectia cu papilomavirusul uman (HPV).
Lista simptomelor include:
-
Scurgeri vaginale anormale;
-
Urinari frecvente sau dureroase;
-
Mancarime si roseata in zona genitala;
-
Miros vaginal neplacut.
Tratamentul acestora variaza in functie de cauza lor. Daca este vorba de o infectie bacteriana sau una cauzata de un parazit, ti se vor prescrie antibiotice. Daca infectia a fost cauzata de un virus, exista medicamente ce pot ameliora simptomele si reduce riscul de raspandire a acesteia.[4]
Sindromul ovarelor polichistice
O alta afectiune feminina comuna, sindromul ovarelor polichistice este o tulburare hormonala ce afecteaza modul in care ovarele tale functioneaza. In general, primele semne si simptome apar in jurul varstei de 20 de ani si pot include:
-
Cicluri menstruale neregulate;
-
Cresterea excesiva a parului, in special pe fata, piept, spate sau fese;
-
Cresterea in greutate;
-
Caderea parului;
-
Acnee;
-
Dificultati in a ramane insarcinata.
Nu exista un tratamant pentru aceasta afectiune. Exista insa medicamente cu ajutorul carora pot fi tratate simptomele sale. Daca ai fost diagnosticata cu sindromul ovarelor polichistice si esti supraponderala, pierderea in greutate si adoptarea unei diete sanatoase pot contribui, de asemenea, la ameliorarea anumitor simptome.[3]
Infectiile urinare
Daca esti femeie, sunt sanse mari sa ai cel putin o data o infectie urinara. Acestea pot afecta orice parte a tractului urinar, iar cauzele pot varia de la igiena necorespunzatoare a aparatului la sistemul imunitar slabit sau chiar unele afectiuni medicale. Printre simptomele ce pot indica faptul ca ai o astfel de infectie se numara:
-
Senzatia de arsura in timp ce urinezi;
-
Nevoia frecventa de a urina;
-
Urina urat mirositoare, tulbure sau cu sange;
-
Febra;
-
Frisoane;
-
Dureri de spate sau la nivelul abdomenului inferior.
De cele mai multe ori, pentru tratarea infectiilor urinare se prescriu antibiotice. Este insa important sa urmezi tot tratamentul, chiar daca incepi sa te simti mai bine.[2]
Endometrioza
Aceasta este o afectiune ginecologica ce apare atunci cand tesutul ce captuseste interiorul uterului (endometru) creste in afara acestuia (ex: pe ovare, trompele uterine, vezica, intestine etc.). Cauzele sale nu sunt cunoscute, iar principalele sale simptome sunt durerea pelvina si infertilitatea. Femeile care sufera de aceasta afectiune mai pot avea simptome precum:
-
Crampe menstruale tot mai dureroase;
-
Durere in timpul contactelor sexuale sau dupa acestea;
-
Sangerari menstruale abundente;
-
Oboseala si lipsa de energie.
Tratamentul poate include analgezice, antiinflamatoare nesteroidiene, pilule contraceptive sau interventii chirurgicale precum laparotomia ori histerectomia.[1]
Lista afectiunilor ginecologice de care poate suferi o femeie este foarte lunga. In unele cazuri, pot fi tratate destul de usor si repede. In altele, sunt necesare diverse proceduri si interventii chirurgicale. Mergi la medic oricand ai simptome ce te ingrijoreaza si nu neglija importanta controalelor ginecologice de rutina.
Surse de referinta:
-
“Endometriosis: MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2022, medlineplus.gov/ency/article/000915.htm. Accessed 24 May 2022.
-
Jenny Stamos Kovacs. “Urinary Tract Infections (UTIs).” WebMD, WebMD, 11 Sept. 2007, www.webmd.com/women/guide/your-guide-urinary-tract-infections. Accessed 24 May 2022.
-
NHS Choices. Overview – Polycystic Ovary Syndrome. 2022, www.nhs.uk/conditions/polycystic-ovary-syndrome-pcos/. Accessed 24 May 2022.
-
“Sexually Transmitted Diseases.” Medlineplus.gov, National Library of Medicine, 2021, medlineplus.gov/sexuallytransmitteddiseases.html. Accessed 24 May 2022.
-
“Uterine Fibroids – Symptoms and Causes.” Mayo Clinic, 2021, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/uterine-fibroids/symptoms-causes/syc-20354288. Accessed 24 May 2022.