Unii oameni nu isi aleg meseria; se nasc pentru ceva anume. Acesta este si cazul doamnei invatatoare Liliana Mursa, care participa la “Sustin Educatia” cu trei proiecte, si anume “Povesti din satul meu”, “School after school” si “Ecoscoala”.

Pentru doamna invatatoare, “cariera” a inceput la 11 ani, cand se juca de-a scoala, cu tot cu catalog si lectii predate, cu elevii fostei sale invatatoare. Atunci, doamna Mursa reusise chiar sa realizeze un ansamblu de dansuri moderne cu elevii mai mici.

In invatamantul primar a intrat in 1986, dupa ce a terminat liceul pedagogic, dar timp de trei ani a predat in invatamantul gimnazial pe catedra mozaic. Dupa 24 de ani, doamna invatatoare este la fel de pasionata de cariera ei, ca la inceput. Poate si mai mult, pentru ca acum culege roadele anilor de munca.

Remuneratiile sufletesti sunt foarte multe; fiecare copil pe care l-am invatat sa scrie si sa citesca, poate chiar sa salute sau sa invete sa ceara ceea ce doreste, fiecare poveste citita care a adus lacrimi in ochii micilor ascultatori sau personaje preferate, bucuria descoperirii matematicii sau mirarea in fata experimentelor, simplele drumetii in natura in care ne-am bucurat impreuna de culorile toamnei sau de ghioceii culesi. Peste ani , fostii elevi care mi-au ascultat sfaturile de a nu abandona scoala si de a lupta pentru viitor au venit de mana la scoala cu proprii copii spunandu-le cine le-a fost invatatoare”, marturiseste doamna Mursa.

De “Sustin Educatia” a aflat prin intermediul lui Cristiana Anca, director executiv al Asociatiei Romane pentru Educatia Tinerilor, cu care colaborase anterior in alte proiecte la nivelul scolii Gura Rosiei. In cadrul programului, a inaintat trei proiecte, inspirate din activitatile preferate ale copiilor, si anume jocul, ecologia si comunicarea.

Mi-am dorit ca prin aceste proiecte  sa nu imi adun  resurse de dragul lor, ci sa le ofer copiilor situatii de invatare. Viata nu este ROMANA, MATEMATICA, DESEN si STIINTE, este mult mai mult: este lucru in echipa, respect si perseverenta, sunt cunostinte integrate si situatii de rezolvat . Timpul petrecut la scoala este insuficient, copiii au nevoie de mult mai multa indrumare organizata si de un mediu educational structurat.  Ceea ce este in jurul lor trebuie sa  ii ajute sa faca pasi  mici dar cu rezultate vizibile”, povesteste doamna invatatoare.

In fiecare dintre cele trei programe copiii se pot inscrie in functie de preferinte, iar in cazul in care numarul acestora va fi mai mare decal cel scontat, vor fi impartiti in mai multe grupe. “Copilul care are posibilitatea sa faca ceea ce ii place extrascolar va fi mult mai motivat sa invete la scoala”, explica doamna Mursa.

Doamna invatatoare recunoaste ca proiectul “Povesti din satul meu”, care are ca obiectiv transformarea micutilor in jurnalisti si explorarea povestilor din sat, dar si imbunatatirea abilitatilor de comunicare ale celor mici, reprezinta o provocare chiar si pentru ea.

Aceste locuri sunt incarcate de istorie si cred ca multi oameni au de spus cate o poveste. Multi copii au bunici care sunt dispusi sa ne ajute.Cred ca si parintii vor veni cu noi la minireportajele pe care le vom face.Cand vezi 30 de ochi care asteapta sa le spui ceva, oamenii nu vor mai fi reticenti fiindca eu am desfasurat multe activitati in comunitate”, isi explica doamna invatatoare interesul pentru proiectul propus.

In urma implementarii proiectelor, doamna invatatoare spera “sa le ofer copiilor lucruri pe care in alte conditii nu le au, sa schimb imaginea eronata asupra scolii si a educatiei in general, sa vad cat mai multe zambete in jur, bucurie si multumire ca au avut o copilarie frumoasa”.

De ce s-a implicat in programul “Sustin educatia”? Inca din 2006, de cand desfasoara ateliere de vara, doamna Mursa a inceput sa vada si altceva in educatia romaneasca. Isi dorea foarte mult sa schimbe ceva.

Datorita atelierelor am vazut locuri noi din tara, oameni deosebiti, comunitati noi, scoli care si-au lasat mereu usile deschise.Am realizat ateliere in cele mai diferite locuri: manastiri, parcuri, cluburi, cantine,curtile oamenilor”, incheie doamna invatatoare Liliana Mursa, despre a carei pasiune pentru educatie si copii se poate spune ca intrece rigorile realitatii cotidiene.

Saptamana viitoare, o alta doamna a educatiei, Mariana Mera, care isi doreste in principal ca micutii sa isi dezvolte imaginatia si spiritul creator.