Ma trezesc eu asa cateodata (cam de cel putin 2 ori pe saptamana :P) ca scriu un articol. Ma gandesc, deschid wordul si incep sa scriu. Si scriu eu acolo, si scriu, mai sterg uneori, mai pun un bold, un underline, dinastea…. scriu de zor, uneori sunt chiar super incantata de ce iese, si la final pun punctul sau semnul intrebarii cu inima impacata. Hai ca-i dau gata cu asta 

Dar pe urma simt de parca mi-a dat cineva cu dexul in cap. POZELE! Pfff, pozele… mda…. si cu alea o sa-i dau gata… dar pana acolo trebuie sa le aleg. N-ar putea totusi sa le aleaga altcineva in locul meu???? Cum nimeni nu zice nici pas (si asta probabil pentru ca in jurul meu nu mai  e nimeni sau nimeni catusi de putn interesat de dilema mea existentiala) ma apuc frumos si deschid hardul, apas pe un folder denumit cu majuscule POZE, mai dau cateva clicuri si gata, am ajuns la folderul care imi trebuie, din care trebuie sa aleg de la 5 si pana la 25 de poze (depinde de articol) din… hmmm… vreo o mie sapte sute treizeci si doua de poze cate am facut in calatoria respectiva. Mda, nici nu-s multe!

Si aici vine intrebarea mea: De ce (Doamne iarta-ma!) facem ATAAAAATEA poze????

Poate sa-mi explice cineva? Adica, vedeti voi, cand eram mai copilas mergeam cu mama in vacanta cu un aparat din ala de dadeai la manivela ca sa se rostogoleasca filmul pana la urmatoarea pozitie si aveam 1-2-3 filme la noi a cate 36 de pozitii (parca asa era, nu?) si toate erau bune si frumoase. Nu ne gandeam ca ar putea fi altfel si deci nu aveam nicio problema. Mda… ma rog….nu era mereu roz, te enervai un pic cand, dupa ce mureai de nerabdare x zile cat dura sa le developeze tanti aia de la ghiseul kodak, descopereai ca ai stricat vreo 3 poze, pe inca vreo 2 ti-ai pus degetul la cat de entuziasmat erai ca vedeai pentru prima data Turnul Eiffel, si in inca vreo 2, chinezul ala de l-ai rugat sa-ti faca poza ti-a taiat picioarele, samd…

Dar nu aveam nimic de comentat pana cand au aparut primele aparate digitale. Abia atunci am inceput sa ne strambam. Mda… mmmm… parca nu ne mai ajung astea 36 de pozitii, mda…

Si uite asa cei mai multi dintre noi au pus ban langa ban si pana la urma ne-am luat si noi un aparat din ala jmecher, de face cate poze vrea muschiul tau! Si uite asa, incet – incet (de fapt repede repede, pentru ca tehnologia asta s-a dezvoltat cat ai clipi) ne-am obisnuit sa privim la miniecranele aparatelor cand facem poze, in loc sa bagam ochiul prin obiectiv, ca na, suntem dati naibii si avem aparate cu el-si-di. Dar stai, pe urma ne-am jmecherit si mai tare, si sapuniera nu ne-a mai satisfacut. Asa ca unii dintre noi au zis, bai nene stai asa, ca parca erai mult mult mai cool inainte, cand bagai ochiul prin obiectiv. Daaaaaa, hai sa ne luam aparate din astea mai babane, de-se-le-re parca le zice, si facem poze profi!

Ei dragii mosului, ah, pardon, ai babei, uite asa am ajuns cum am ajuns. Am ajuns sa trebuiasca sa-mi cumpar un hard extern, pentru ca al meu calculator deja se uita urat la mine cand ii aduceam aproape in fiecare week-end cel putin 1-2 giga dupa doar 2 zile pe munte (nici nu mai vorbesc de vacante mai lungi de 3 zile). Uite asa am ajuns sa ma intreb intr-o buna zi sec: bai da nu cumva facem preaaaa multe poze? Uite asa am ajuns sa-i spun „fotografului” meu: aoleu nu mai face atatea poze ca eu stau pe urma acasa si le sortez, nu tu! Si uite asa am ajuns sa-i spun tot lui, jumate de ora mai tarziu: aoleu dar ai pozat aia? Acolo ai vazut copacul ala care sta nu stiu cum? Da lacul ala l-ai pozat din unghiul ala nu stiu cum? Aaaaoooleeeeeu! Da-mi mie aparatul ca din cauza ta ma intorc acasa fara poze!! (nu ca aveam deja 200 pe aparat) :)))))))

Ei, si uite asa, am ajuns la dilema cu pozele. Cand sunt in vacanta/calatorie/excursie/tura pe munte etc., simt efectiv nevoia de a poza tot. TOOOOT! Sa nu-mi scape nimic! Ei, acum sa nu exageram, nu pozez aiurea toti copacii din padure, dar nu au fost deloc putine situatiile in care ajungeam intr-un loc absolut superb si nu puteam sa ma opresc din pozat. Chiar daca pozam acelasi lucru in continuu, si din 10 poze, 8 erau cam la fel. Dar nu puteam sa ma abtin. Este ca un fel de dorinta extrem de puternica de a captura tot ce ne inconjoara in poze, ca si cum as sti de pe atunci ca nu pot sa ma bazez pe memoria mea ca va tine minte tot, si ca dupa ce voi parasi locul respectiv, as uita cu desavarsire. Este un lucru pe care nu pot sa il explic, si de asta am zis sa va cer voua ajutorul.

Pentru ca sunt sigura ca nu vorbesc doar in numele meu cand spun ca facem preaaaaa multe poze. Hai, recunoasteti! Multi dintre voi faceti la fel! (chiar va rog sa recunoastesti, altfel voi parea o mare ciudata :)))))

Voi stiti de ce facem chestia asta? Adica… la urma urmei e normal? E ok? Ne facem un bine? Ne facem un rau? Pentru ca da, nu ma intelegeti gresit, e bine sa facem poze si sunt super fericita ca avem posibilitatea asta, ca putem sa ne ajutam memoria sa avem niste amintiri cat mai vii.. Dar totusi.. am ajuns sa ma intreb… oare cat din amintirile noastre sunt de fapt ale noastre si cate dintre ele sunt ce ne aducem aminte din pozele pe care le-am facut? Cate din imaginile din capul nostru  sunt cele vazute cu ochii nostri si cate sunt cele facute cu aparatul?

Si pentru ca sunt plina de intrebari astazi, mai am: nu cumva petrecem cam mult timp privind prin obiectiv decat petrecem privind cu ochiul liber? Sincer m-am gandit foarte serios in ultimul timp sa incerc sa plec macar intr-un week-end undeva fara sa iau aparatul. Ma ia tremuriciul insa numai cand gandesc asta. Tin minte ca o data am uitat aparatul in Sinaia si am ajuns cu masina tocmai pana in Azuga cand mi-am dat seama ca l-am uitat si m-am intors dupa el. Nu a fost singura data cand am gandit: daca nu am aparatul la mine, as putea la fel de bine nici sa nu ma mai duc. Atat de paranoica sunt incat mereu cand am senzatia ca am plecat in vacanta si am uitat ceva, primul lucru la care ma gandesc e aparatul. Nu buletinul, nu banii… APARATUL!

Ma simt ca un dependent de droguri sau un bolnav dependent de un aparat medical. Stau si ma gandesc la asta si imi dau seama ca nu stiu daca as fi in stare sa ma duc fara aparat nici macar intr-un loc in care deja am mai fost, darmite intr-un loc total nou. Hmmm… trebuie sa ma  gandesc la asta… Dar da, sunt un om slab, mai mult ca sigur nu voi reusi :))))) Voi ati reusi? Hai, acuma nu va dati mari daca ati si facut asta deja

Ca incheiere, mai am o intrebare. Hai… mai mult un sfat. Voi va mai tipariti pozele? Macar cele mai frumoase, evident, doar nu pe toate… In lumea asta plina de facebook, picasa, flickr, bloguri, etc… parca n-ar mai avea niciun rost nu? Eu insa le tiparesc. Nu stiu, parca e ceva din rasfoitul albumelor care imi place foarte mult. Nu le tiparesc de fiecare data, cam o data pe an. Acum daca stau sa ma gandesc, sunt in urma rau! Ar cam fi timpul..

Eu va sfatuiesc si pe voi sa va tipariti pozele preferate, caci sincer acum: cati dintre voi nu le lasa sa putrezeasca in calculator si nu se uita mai niciodata la ele? Si atunci de ce ne-am mai chinuit sa le facem? Si nu de alta, dar sunt sigura ca statistic vorbind, sansele sa ne arda casa sunt mai mari decat sa ni se strice calculatorul / hardul extern.