Bolile cardiovasculare fac ravagii in randul femeilor. Asa spun statisticile realizate de medici si cercetatori. Oare de ce, mai mult decat barbatii, noi, femeile, suntem mai expuse acestor tipuri de maladie? Nu cred ca pot da un raspuns avizat si foarte doct in acest sens, pentru ca nu am pregatirea necesara de a o face.

Am trait insa o experienta, trista din nefericire pentru mine, in care eroina a fost o persoana foarte draga mie. Cand Dumnezeu a hotarat sa o cheme la El, am inteles, intre multe, foarte multe alte lucruri, de ce femeile sunt mai expuse bolilor cardiovasculare. Pentru ca traiesc totul PREA intens. Am citit mult pe aceasta tema dupa pierderea fiintei multiubite, femeia care mi-a fost soacra. Spun soacra? De cele mai multe ori, pentru multi, soacra inseamna poama acra. Ei bine, nu, ea a fost mama, nici macar mama-soacra, ci chiar MAMA ADEVARATA.

M-a adoptat ca pe o fiica a ei, ca pe fata pe care si-ar fi dorit-o, dar n-a avut-o niciodata, inca din prima clipa cand m-a cunoscut. A trait pentru baiatul ei si, mai apoi, pentru mine si, mai tarziu, pentru nepoata ei. A respirat prin noi, a vazut lumea prin ochii nostri, s-a bucurat si mai ales a plans pentru necazurile noastre (necazuri care, pana la urma, pentru noi nu erau chiar necazuri). Si-a facut griji pentru fiecare clipa a vietii noastre, s-a consumat ca o lumanare, arzand, cu bucurie vadita, pentru copiii ei. Si a facut-o din toata INIMA! Din toata inima, a pasit alaturi de mine, cu gandul si grija ei de mama, pragul salilor de examene la facultate, a tremurat de emotie, poate mai mult decat mine, asteptand sa afle rezultatele. Ma astepta cu ochii plini de lacrimi de grija, sufletul si inima ii stateau in ochi. Noroc ca venea, de regula, vestea buna si atunci bucuria ei era nemarginita.

Lacrimile, de aceasta data, curgeau siroaie, dar de bucurie. Simtea ca era si reusita ei, simtea ca rugaciunile ei inaltate catre Dumnezeu m-au ajutat, simtea ca este o persoana indispensabila, desi intotdeauna a lasat ca acest lucru sa-l constatam noi. Nu a incercat niciodata sa-si impuna vointa, sfaturile ei veneau catre noi bland, cu discretie si bunatate. Si atunci cand aveam cate o realizare si bucuria noastra era fara margini, se retragea cu discretie si ne lasa sa ne traim fericirea. Pentru ea, nu exista notiunea de egoism, noi eram pe primul plan si stia ca tinerii sunt egoisti, mai ales atunci cand sunt fericiti. Si-a crescut apoi nepoata. Cata daruire, cata bucurie, viata ei capatase un nou sens, se simtea utila, stia ca fara ea ne-am fi descurcat foarte greu.

Ea aproape ca nu mai exista ca persoana, traia doar prin noi si pentru noi. Nu se plangea niciodata de oboseala. De fapt, nu se plangea de nimic. Rareori, la insistentele noastre, recunostea ca respira mai greu, ca o doare cateodata capul, dar imediat glumea spunand ca nu mai are 30 de ani. Si asa a fost pana cand si-a incheiat si misunea sacra, cum spunea ea, de a-si vedea nepoata pe picioarele ei. De atunci a inceput greul. Acum, uitandu-ma in urma, cred ca Dumnezeu a tinut-o in putere pana la acel moment. De atunci a avut timp sa se gandeasca si la ea. A avut timp sa mearga la doctor, sa afle de unde-i veneau oboseala, durerile de cap Da, a fost o boala cardiovasculara, neprevenita si, ce-i mai grav, netratata la timp.

Cum spuneam, a trait pentru copiii ei, a suferit mai mult decat ar fi trebuit, a ars ca o torta, s-a neglijat pe sine. Dar asemenea afectiuni nu-s de neglijat. Acum e prea tarziu sa mai indrept ceva, mi-as dori din suflet sa pot lua totul de la capat. Mi-as dori sa fi fost mai grijulie fata de ea, mi-as dori sa o fi obligat sa se ingrijeasca, mi-as dori sa fi Degeaba, acum e mult prea tarziu! Pot sa fac insa un singur lucru – sa va sfatuiesc, doamnelor, sa aveti grija de inima voastra, sa aveti grija de sanatatea voastra, sa traiti intens, dar sa nu incercati sa va depasiti limitele la capitolul sanatate. Pentru ca bolile cardiovasculare nu iarta.