Daca am putea vorbi de un element care a revolutionat lumea si a stimulat dezvoltarea tehnologica, acesta ar fi cu siguranta internetul. De-a lungul timpului el a devenit o parte foarte importanta a vietii de zi cu zi pentru aproape 2 miliarde de oameni.

Odata cu acesta au aparut si numeroase site-uri pe care noi toti le folosim intr-un fel sau altul aproape in fiecare zi. Iata lista celor zece site-uri care ne-au schimbat radical modul de a folosi internetul.

Odata cu aparitia internetului a fost revolutionata si lumea anunturilor online. In timp ce majoritatea site-urilor s-au umplut cu mesaje spam, iar altele erau total neorganizate, Craiglist a schimbat regulile. Potrivit toptenz.net, pe acest site pot fi gasite o multime de anunturi foarte bine clasificate: de la automobile, la animale de companie, la locuri de munca, locuinte, s.a.m.d.

9. GeoCities

Chiar daca in prezent pare putin absurd, cert este ca la inceputurile sale internetul era plictisitor si gol (numar mic de site-uri). Cresterea numarului de site-uri a dus si la cresterea numarului de utilizatori. Tocmai pentru a sustine aceasta crestere au fost create site-uri precum GeoCities. Acesta le oferea oamenilor posibilitatea de a-si realiza propriul site. GeoCities a fost infiintat in anul 1994, iar in prezent mai este folosit doar in Japonia, in SUA si Canada fiind inchis. Atunci cand Yahoo a cumparat serviciul se spune ca au fost inchise aproape 38 de milioane de pagini GeoCities.

8. Blogger

Acest site a fost lansat in anul 1999, iar de atunci si pana in prezent blogosfera continua sa infloreasca. De-a lungul timpului site-ul a suferit modificari constante, iar de curand a inceput si o colaborare cu cei de la Google. Chiar daca in prezent exista si alti competitori, precum: WordPress, LiveJournal si TypePad, Blogger a fost si va ramane site-ul care a dat startul revolutiei blogging-ului.

7. Pandora

Modul in care ascultam muzica pe internet a fost drastic schimbat de la inceputuri si pana acum. Chiar daca astazi cele mai utilizate sunt MP3-urile si MP4-urile sa nu uitam ca inainte de ele au existat placile pick-up, casetele, radiourile, etc. Conform toptenz.net, Pandora este o statie radio online care permite utilizatorilor sai sa-si creeze propria statie in functie de preferintele muzicale. De asemenea, Pandora reda melodiile tinand cont de trupele si stilurile de muzica ascultate anterior in cadrul site-ului.

6. Facebook

La inceput a fost telefonul fix, apoi pagerul, apoi mobilele, dupa ceva timp internetul, dupa care mesageria instanta. Astazi avem Facebook, cea mai cunoscuta si utilizata retea de socializare din lume. Desi nu este prima retea de networking, foarte multi sustin ca aceasta este cea mai utila si cea al carei impact a fost resimtit cel mai puternic. Site-ul a fost lansat in februarie 2004 de catre Mark Zuckerberg, iar sase ani mai tarziu site-ul a explodat avand peste 500 de milioane de utilizatori, printre acestia numarandu-se atat celebritati internationale, cat si lideri politici de talie mondiala.

5. Wikipedia

Daca celelalte site-uri fie aveau lacune serioase in informatia oferita, fie necesitau o inregistrare platita, Wikipedia a reusit sa schimbe regulile de acces catre informatia de pe internet. Wikipedia este primul site de tipul enciclopedie digitala libera. Pe data de 16 aprilie 2010, Wikipedia a inregistrat editarea cu numarul un miliard, iar astazi este cotat ca fiind al saptelea cel mai vizitat site din lume. Numarul de articole de pe Wikipedia este de aproape trei milioane si jumatate si continua sa creasca in fiecare zi.

4. Amazon

Lansarea Amazon.com, in anul 1995, a schimbat intregul concept de comert cu amanuntul. Asa cum Amazonul este cel mai mare fluviu, tot asa si Amazon.com este cel mai mare magazin online. Unde in alta parte poti gasi bijuterii, MP3-uri, medicamente, jucarii si orice altceva intr-un singur loc?

3. YouTube

YouTube este un alt mare gigant care a reusit sa ofere ceea ce predecesorii sai nu au putut. Inca din 2005, acesta se bucura de un urias succes fiind utilizat in fiecare zi de milioane de oameni din lumea intreaga. YouTube expune o gama larga de clipuri video create chiar de utilizatori, incluzand chiar si fragmente din programe de televiziune sau din filme. Site-ul poate fi folosit in 29 de limbi, iar zilnic sunt vizualizate peste 100 de milioane de videoclipuri.

2. e-Bay

Chiar daca majoritatea siteurilor web ofera clientilor lor posibilitatea de a cumpara online tot ceea ce-si doresc, e-Bay nu face doar acest lucru, ci ofera chiar si oportunitatea de a licita pentru unele dintre cele mai exclusiviste articole. Un alt avantaj pe care e-Bay il ofera este si faptul ca prin intermediul sau poti achizitiona foarte multe lucruri la preturi mult mai avantajoase decat in magazine. Tot pe acest site poti gasi adesea obiecte foarte cautate, dar ale caror stocuri au fost epuizate in magazinele obisnuite.

1. Google

Indiferent cat de exagerat ar suna trebuie spus faptul ca atunci cand vine vorba de internet Google poate fi gasit oriunde si oricand. Indiferent ce activitati ai face pe internet, de la vizionarea clipurilor pe YouTube, la blogging, la accesarea site-urilor de stiri, folosesti intr-un fel sau altul serviciile oferite de Google. Deci, in esenta, Google este peste tot. Gigantul Google este, in prezent, cel mai utilizat motor de cautare din lume, fiind folosit in aproape 70% din cautarile de pe web efectuate in toata lumea.