Johan Wolfgang von Goethe, 1749, Frankfurt si Main, 1832, Weimar a fost autor in toate genurile literare si in unele ramuri stiintifice, si, dupa unii, ultimul om al Renasterii, deoarece in diverse cunostinte, literare si stiintifice a adus contributii, fara a-si nega activitatea sociopolitica. 

Goethe, talentat sau foarte capabil, dupa cum s-ar spune acum, avea o nevoie nesatioasa de cunostinte si cunostinte in diferite cunostinte si specialitati in litere si stiinte, pe langa profesia de functionar politic de inalt nivel.

Aici si acum, ne confruntam cu problema, care ramane nerezolvata, cum ar fi fost daca s-ar fi putut concentra doar pe una sau doua activitati, cunostintele din acele specialitati cognitive sau practice ar fi avansat mult? Sau, dimpotriva, a fi extrem de interesat de activitati multiple ti-a permis sa creezi punti si legaturi intre aceste diferite tipuri de cunostinte?

Este evident si evident ca traim intr-un secol, ca deja supraspecializarea este, am spune noi, motorul lumii. Dar intrebarea este daca este posibil sa ne asteptam la contributii de la oameni de inalta capacitate sau talent inalt care sunt capabili, pe langa faptul ca au o profesie care le permite sa traiasca-supravietuire, sa creeze sau sa gaseasca noi adevaruri sau noi intrebari in diferite specialitati sau cunostinte? Sau este deja un lucru din trecut, este un ideal depasit?

Sa fie astazi un ideal sau un scop sau sa incheie, pe cat posibil, vechiul vis cartezian si comtean si, mai tarziu, de „unificare a stiintelor”, inclusiv cunoasterea? Sau mai modest ca toate stiintele sociale, fara a nega diferentele lor, chiar ca pot aparea noi stiinte, cu toate si intre toate, ar putea considera „o unificare a conceptelor si o complementaritate a metodologiilor? Fiecare metodologie ca deschidere si deschidere pentru a surprinde realitatea in moduri diferite si a o interpreta, dar apoi sa unifice cunostintele, sa o completeze, astfel incat fiintele umane sa avanseze in cunoasterea realitatii?

Goethe, introductor sau precursor al romantismului, sau figura lui cea mai flagranda, alaturi de Herder, creatorul miscarii Sturm und Drang, adica Storm and impuls. Desi intr-o etapa ulterioara s-a indreptat catre un nou clasicism inspirat de Grecia si Roma.

Am spune ca in secolul al XVIII-lea, in care s-a nascut si s-a dezvoltat Goethe, in primii sai aproape cincizeci de ani, a existat un amestec de trei mari miscari, asa-numitul clasicism francez, ilustratia europeana si romantismul.

Substantivele-substantivele se schimba de-a lungul istoriei, dar mereu, suntem intre doi poli, poate ca Nietzsche avea dreptate in privinta asta, miscari sau cicluri ale rationalitatii, apolinice, miscari irationale, dionisiace. Vremuri si momente care incearca sa evidentieze ratiunea-rationalitate-prudenta si vremuri-epoci, care sunt impartasite care incearca sa incurajeze irationalitatea-pasiune-etc.

Am spune ca este acel curent alternativ al umanitatii, la nivel ideologic-cultural-social, care se manifesta sub multiple aspecte, parca „natura-societate-cultura ar incerca sa echilibreze si sa rationalizeze, sa avanseze si sa tempereze, sa mearga si sta”.

Goethe intre curiozitate si ca expresie a starii sale de spirit, poate ca este singurul scriitor de renume mondial care a reusit sa gaseasca un nou os in biologia umana, asa-numitul os intermaxilar, care arata si demonstreaza acea tripla intentionalitate a vocatiilor care au fost unite in el: creatia sa literara, cercetarea sa stiintifica, practica sa politica ca functionar de inalt nivel.

Ca sa inchei si sa nu ma mai obosesc in acest gen de opt sute de cuvinte numit articol jurnalistic, in cazul meu mereu cu partiniri literar-filosofice, Goethe deschide un orizont al modului in care o persoana poate atinge niveluri atat de inalte de exprimare si cunostinte in diverse discipline. , de diverse cunostinte, arte si stiinte si politica practica, iar Goethe ne va lasa mereu misterul lui Faust.

Poate ca Faust este problema lui Iov, enuntata altfel, poate printre multe lucruri, Faust este oglinda umanitatii, in masura in care fiecare fiinta umana si specia umana insasi trebuie sa se confrunte cu misterul binelui-raului, al puterii sau al fraternitatii, al iubirii. -iubire, de solidaritate sau violenta, de timp-spatiu, si mai presus de toate a existentei unei lumi de dupa aceasta, si ca in ea fiecare fiinta umana trebuie sa aleaga individual, si ca societate-colectivitate-ideologie-cultura-State intre bine sau nu-bine, intre bine si rau. Si aceasta este marea plecare a vietii, a fiecaruia dintre noi, a tuturor.

Am ramas, am spune, in acest colt-tacere-abis, ce este Faust, ce ne pune intrebari despre ce este fiinta umana. Manusa pe care poate ar trebui sa o analizam altadata. Pe scurt, ce sunteti, ce suntem noi ca comunitate umana, ca specie? Ce putem fi, ce vrem sa fim?