Nu am pretentia ca bilantul meu pentru anul 2007 este exprimat in cifre absolute. Se poate ca ierarhia vanzarilor sa nu fie tocmai exacta – este treaba managerilor de la Casele de licitatii de arta sa o faca, daca o considera de folos -, ca unii artisti sa lipseasca, ca unele opere sa nu apara. Este posibil ca interpretarile mele din punct de vedere financiar sa fie deformate si irelevante. Dar sunt sigura ca unele lucruri pe care le voi relata acum sunt exacte.

In primul rand, 2007 a adus in valtoarea licitatiilor de arta bucurestene o serie de opere de arta de prima mana, despre care imi place sa cred ca au intrat in colectii solide. Din amintirile mele, „Nud cu esarfa galbena” de Theodor Pallady (1871-1956) a obtinut pretul cel mai mare al anului: 75.000 euro. Pallady a fost destul de prezent in licitatiile organizate de Alis si Monavissa, cu desene si uleiuri, de cele mai multe ori inregistrand cresteri substantiale ale pretului de pornire. Explicatia se gaseste in seductia rafinamentului taios si in acelasi timp insinuant al acestui artist, caruia cu greu ii rezista privitorii, in aroganta aristocratica, in timiditatea bine ascunsa, in trasaturile omului si pictorului care si-au gasit o impletire unica in opera lui Pallady. Cred ca pe locul al doilea s-a situat Nicolae Grigorescu (1838-1907), cu un numar mai redus de oferte, insa cu un blazon care nu mai are nevoie de vreo prezentare. „Flori de nalba” s-a vandut cu 69.000 euro.

In al doilea rand, licitatiile din 2007 au prilejuit aparitia meteorica pe piata a unor lucrari minunate realizate de artisti ca Magdalena Radulescu („Toreador”), Hans Eder („Portret”), Olga Greceanu („Scena medievala”), J. Al Steriadi („Primavara la Balcic”), Vasile Popescu („Cimitir”), Ionescu Doru („Mahala tatarasca”), Ion Tuculescu („Natura statica”), Ionescu Sin („Flacai din Marginime”) etc., pentru cateva zile oferite privirilor noastre inainte de a intra intr-o alta colectie privata. Ce desfatare pentru spectatori o poate prilejui intalnirea, mai bine zis contactul incidental, dar marcant, cu aceste mici si spectaculoase capodopere, lucrari unice si de multe ori rare, care esaloneaza drumul unui artist! In fine, in al treilea rand, anul care a trecut a deschis usa caselor de licitatii pentru arta contemporana, pentru operele creatorilor care traiesc in preajma noastra, respirand acelasi aer cu noi.
Sculpturile lui Mircea Roman s-au bucurat de o justificata apreciere, recunoscuta de altfel pe plan mondial. Sa speram ca 2008 se va arata inca mai prosper, mai interesant decat ceea ce a fost. Sa speram ca Alis si Monavissa – si altele care vor aparea – isi vor propune nu doar criteriul eficientei financiare, ci si pe cel al maximei exigente, al scrupulozitatii stiintifice, al responsabilitatii autentice.