Indiferent de planurile tale de viitor, cunoașterea limbii germane îți va îmbunătăți semnificativ lista de opțiuni. Oamenii au acum capacitatea de a călători și comunica cu oameni de oriunde, astfel încât cunoașterea unei limbi străine devine absolut necesară, iar limba germană câștigă foarte mult teren.

Pasiunea noastră pentru aceasta a pornit cu mult timp în urmă. Am fost întotdeauna tineri implicați și cu inițiativă, de aceea, în 2009, am fondat Asociația Gutenberg, prima și unica organizație studențească din țară dedicată vorbitorilor de germană. În timp, a crescut de la 20 de membri, câți au fost inițial, la peste 300 de voluntari și noi ne-am maturizat odată cu ea.

Deoarece componenta educațională a fost și va rămâne centrală pentru noi, au luat naștere o serie de cursuri în limba germană, pentru toate categoriile de vârstă și diferite niveluri lingvistice, în cadrul a două inițiative complementare de tip start-up:

Centrul Gutenberg (www.invatagermana.ro): cursuri de limba germană pentru adulți și companii;

Centrul Didacto (www.didacto.ro): cursuri și activități educaționale în limba germană pentru copii.

De ce limba germană și nu altă limbă străină?

Mulți ar insista că limba engleză este mai importantă de cunoscut, ea fiind vorbită oriunde mergi în lume, dar limba engleză este deja o materie obligatorie în toate școlile din România și nu numai. De asemenea, având așa de multă expunere prin tot ce înseamnă divertisment, media și rețele sociale, nu prea mai există oameni care nu vorbesc sau măcar înțeleg limba engleză.

Chiar dacă limba germană este a doua cea mai vorbită limbă străină pe continentul european și locul întâi când vine vorba de vorbitori nativi, ea este studiată doar de câțiva oameni care au înțeles că le poate oferi unicitate și mai multe oportunități decât alte limbi de circulație internațională.

Pentru adulți, limba germană constituie un avantaj competitiv, atât pe piața muncii din România, cât și pe cea de la nivel internațional, putând să ofere poziții mai înalte, un salariu mai mare sau șanse mai ridicate de angajare. În plus, limba germană oferă deschidere și către piața muncii din regiunea D.A.CH. (Germania, Austria, Elveția).

Copiii vorbitori de germană au acces la unități de învățământ de calitate în țară și în străinătate, precum și posibilități numeroase de a participa la programe extracurriculare, burse, schimburi de experiență și multe altele.

Limba germană pentru adulți –  un mod de învățare nonconformist

În cazul adulților, decizia de a învăța o limbă străină vine de multe ori din dorința de schimbare. Iar astfel de direcții nu sunt niciodată ușor de urmat.

Odată cu vârsta mai avansată, cresc responsabilitățile, de multe ori nu doar față de propria persoană, ci și față de cei din jur, un consort, copii, părinți. Intervin mulți factori, poate chiar și comoditate, când vine vorba de a face o schimbare, și atunci această decizie nu e deloc una ușoară.

Nici “bagajele” școlii românești nu ajută – asociem învățarea cu predare frontală, cursuri lungi și plictisitoare și mult memorat și recitat.

Ei bine, la cursurile noastre nu o să vă simțiți deloc ca la școală, ne bazăm învățarea pe un manual, dar nu pe monotonie, și rezultatele se văd: peste 400 de cursanți absolvenți.

Centrul Gutenberg, își propune să sprijine, prin cursuri online pentru liceeni și adulți și resurse educaționale accesibile de oriunde, toate persoanele care vor să învețe germană, oferind o experiență de învățare completă și cât mai interactivă.

Sunt organizate atât cursuri clasice, care se axează pe învățarea limbii germane după cerințele încadrării în standardele lingvistice europene, cât și cursuri conversaționale, unde participanții au posibilitatea de a exersa cunoștințele cu un vorbitor nativ de limba germană.

Cursurile online vin cu o serie întreagă de avantaje: costurile mai scăzute și comoditatea de a participa la sesiunile de germană fără nevoia de deplasare. În plus, există opțiunea de a participa la un curs introductiv de germană 100% gratuit.

Limba germană pentru copii – niciodată nu este prea devreme!

Centrul Didacto, inițiativa marca Gutenberg cu activități educaționale în limba germană pentru cei mici, își propune să ofere copiilor experiențe calitative, online și offline.

Dacă luăm în considerare ușurința cu care învață copiii o limbă străină (comparativ cu efortul concentrat și disciplina de care trebuie să dea dovadă un adult), nu este niciodată prea devreme să înceapă.

Desigur, trebuie ținut cont de faptul că cei mici învață diferit față de adulți, ei ascultă, repetă și exersează prin comunicare și conexiuni spontane, experimentare și imitare, precum și prin jocuri, dans sau povești, de aceea, un curs de limbă străină trebuie să fie adecvat grupului de vârstă, pentru ca aceștia să își poată însuși natural acea limbă străină.

Activitățile online pentru copii sunt cursurile de limba germană și atelierele conversaționale de limba germană. Ele sunt destinate copiilor cu vârste cuprinse între 8-14 ani, cu orice nivel de germană (începător, intermediar și avansat). Și aici aveți posibilitatea de a testa gratuit, pentru a afla cum se desfășoară și cum se descurcă copilul.

Pe lângă acestea, vara și iarna ne întâlnim și offline cu copiii, la taberele de germană de zi în Cluj-Napoca sau cu cazare la munte, având tematici diverse.

Vă invităm la programele Gutenberg, accesând site-urile noastre, să învățăm limba germană împreună, cu plăcere!