Pentru cinefilul pasionat al anilor 70-80, regizorul Costa Gavras (actualul director al Cinematecii pariezene) ramane un reper essential prin filme ca Z (1969) Missing (1982) sau Music Box (1989) adevarate modele si filme-rascruce pentru generatii de cineasti. Mult timp, el a fost asimilat drept practicantul unui anumit gen de film-manifest, consecvent angajat politic.

Singura intrebare ramasa in suspensie era daca acest cineast mai are forta, la 75 de ani sa se remodeleze stilistic si conceptual si sa genereze un cinema interogativ, modern, cu priza la spectatori. Se pare ca recentul Le Couperet / Cu doua taisuri (2005), un thriller cu accente sociale, pigmentat cu umor british, i-a confirmat capacitatea de innoire, de transformare. Costa Gavras a revenit la Bucuresti, dupa episodul Amen, de acum sapte ani, sa asiste la lansarea Paradisului in Vest la doua luni dupa premiera internationala, cel mai personal film al sau dupa cum marturiseste. Intr-adevar, in acest film regasim multe date din propria biografie a autorului (nascut la 12.03.1933 in Arcadia, a carui familie a fost silita din motive politice sa paraseasca Grecia si sa se stabileasca la Paris in 1956, an fatidic pentru Europa Centrala si de Est).

***

Personajul din Paradis in Vest / Eden a lOuest, Elias, interpretat de carismaticul Riccardo Scamarcio, vorbeste o limba imaginara, inventata de scenaristul Jean-ClaudeGrumberg; si el, asemenea lui Ulise, pleaca pe mare, dar nu pentru a-si regasi patria, ci pentru a-si afla o alta. Mergand pe urmele eroului, va rezista ispitelor unei Circe moderne (turista germana) sau iubirii unei posibile Naussica (vanzatoarea de gaini), se va confrunta cu ciclopii secolului XXI (politistii) si va trai cosmarul si umilintele imigrantului, perceput ca un outsider, un pericol de invadare a unei societati. Am dorit ca personajul sa reprezinte chintesenta tuturor celor care sunt obligati sa plece pentru a supravietuiParisul nu e o alegere nevinovataOrasul Luminilor, al tolerantei, al culturii. In acest oras am venit si eu, asa cum, cu o generatie inainte au venit parintii lui Jean-Claude Grumberg . E o poveste dedicata dezmostenitilor sortii, celor care au plecat in cautarea unui alt Graal al existentei. Pe de alta parte, e si o pelicula in care regizorul lui Z apeleaza la imagini-cult si clisee apartinand unor mari maestri pe care ii admira fara reserve (Elia Kazan, America via Giani Amelio secventa inaugurala a filmului; Chaplin comportamentul si dialogul lui Elias cu politistii; Fellini in episodul magicianului). Vocatia lui nu e pentru metafizic, ci pentru planul militant, pentru redescoperirea umanului pierdut. Filmul pune in discutie vesnica tema a ratacitorului, intr-o lume ostila. Elias e intr-un fel, alter-ego-ul cineastului; trecand peste cliseele subiectului, ramane povestea. In ansamblu, un film cu destule conotatii ce trimit la reflectie (nu numai pentru faptul ca acei tigani din poveste sunt romani) si la o posibila dezbatere pe tema atat de demagogic folosita a conditiei imigrantului De remarcat naturaletea jocului interpretului lui Elias, micul dar sugestivul rol al lui Anny Duperey si deopotriva, zig-zagatul travelling prin viata si intamplarile unui Ulise al secolului XXI. Desi e un film de autor, cu evidente ecouri biografice, acest film poate beneficia de destui spectatori; cel putin pentru un public ce n-a uitat vremurile de glorie ale unei Z sau Marturisirea / LAveau. Nu poti astepta de la un film marca Costa Gavras virtutile unei realizari de Bunuel, Fellini sau Bergman. Dar aportul lui nu e deloc neglijabil. Mesajul sau e eficace, seamana cu o caramida pusa la temelia unui templu. Nu conteaza pentru cine e ridicat

***

La conferinta de presa ce a precedat lansarea filmului pe piata romaneasca au venit sa-l salute actorii cu care a lucrat la Amen, in urma cu opt ani: Ion Caramitru, Horatiu Malaele, Dorina Chiriac sau Andrei Boncea (ca reprezentant al Media Pro, implicat in productia lui Amen si deopotriva interpret) laolalta cu Anca Pandrea si Iurie Darie. Printre altele, cineastul a declarat: Am vrut sa aduc un omagiu celor care decid sa-si lase tot: tara, familia si limba pentru a cauta o viata mai buna in alta parte; eu am vrut sa arat ca imigrantii sunt oameni de care lumea are nevoie.