Prioritatea europeana in fata crizei din Afganistan este prevenirea unui nou val de refugiati la granitele sale. Austria a cerut deja crearea de centre de deportare in tarile din regiune pentru ca solicitantii de azil sa nu ajunga pe Batranul Continent. Dar externalizarea politicii europene de migratie a fost mai subtila in ultimii ani: s-a concretizat prin acorduri cu tari terte: cu Maroc, Turcia sau cu paza de coasta libiana.
Ideea dinaintea dramei din Afganistan este aceeasi. Cooperati cu tarile afgane vecine pentru a retine migrantii. „Trebuie sa garantam ca noua situatie politica creata in Afganistan odata cu revenirea talibanilor nu da nastere unor miscari migratorii masive catre Europa”. Asa a rezumat Josep Borrell, Inaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, prima dezbatere europeana, la nivelul ministrilor de Externe, asupra situatiei dramatice prin care trece tara din Asia Centrala odata cu revenirea militiei islamiste.
In urma cu cateva zile, Comisia Europeana a fost precauta cu privire la situatia din Kabul. Nu ma asteptam ca evenimentele sa se desfasoare atat de repede. Au trecut doar trei zile intre apelul urgent al lui Borrell adresat guvernului afgan de a dialoga cu talibanii si fuga presedintelui afgan din tara. In paralel, a existat si ingrijorarea tot mai mare ca un nou exod va avea loc la portile Europei.
Mesajele acestor zile au prea putin de-a face cu cele auzite in 2015, cand Comisia Europeana si Germania au sustinut o politica a usilor deschise si „bun venit refugiatilor”, cu mii de cetateni sirieni care fug de ororile unui razboi care este inca latent. Celebrul „o putem face” al Angelei Merkel despre primirea mare a refugiatilor sirieni in Germania s-a transformat odata cu criza afgana intr-un „nu putem rezolva toate problemele primind pe toata lumea”.
“Putem construi garduri si ziduri, dar imaginati-va ca va tineti copiii in brate cu lumea prabusindu-se langa tine. Nu exista zid pe care sa nu-l urce”, a spus Jean-Claude Juncker, fost presedinte al Comisiei Europene la acea vreme. Succesorul sau in functie, Ursula von der Leyen, nu s-a pronuntat inca in aceasta privinta. Dar in dosarul sau el lasa declaratii controversate precum felicitari Greciei pentru ca este „scutul Europei”.
In acesti sase ani, discursul anti-imigratie a capatat putere intr-o Europa care a devenit progresiv o fortareata. UE se confrunta cu drame migratorii prezente si viitoare fara o politica comuna de azil. Intre timp, liderii ultraconservatori isi impun agenda la Bruxelles, ceea ce va evita deschiderea usilor fluxurilor migratorii care apar din Afganistan.
Potrivit ONU, aproximativ 500.000 de oameni au fost fortati sa-si paraseasca casele din tara pe parcursul acestui an. Majoritatea raman in tarile vecine, dar multi dintre ei si-au facut drum si in Europa inainte de recucerirea talibana din cauza secetei, a conflictului generalizat sau a crizei alimentare.
In UE, afganii sunt al doilea cel mai mare contingent de solicitanti de azil, doar dupa sirieni. Anul trecut, aproximativ 44.000 de afgani au solicitat protectie internationala in Europa. Cu toate acestea, multi dintre ei sunt deportati fortat, deoarece guvernele nationale au considerat Afganistanul sigur de zeci de ani. Cu toate acestea, conform cifrelor Comisiei Europene, 80% din returnari au loc voluntar.
Incep implicatiile geopolitice
Dincolo de consecintele asupra migratiei, Europa se confrunta cu multe implicatii de securitate si politica externa cu aceasta criza din Afganistan. Blocul comunitar vrea sa-si exporte viziunea despre diplomatie si drepturile omului in lume. Dar sunt multi care il invinovateste pentru un standard dublu atunci cand vine vorba de a insoti cuvintele cu fapte. UE joaca, de asemenea, o parte din credibilitatea sa in acest raspuns umanitar.
Mai putin evidenta este lovitura pe care o va avea o retragere atat de brusca a trupelor asupra relatiei transatlantice. Statele Unite au condus marsul asupra Afganistanului dupa 20 de ani fara o analiza buna a situatiei, fara o strategie pe termen lung si lasand tara si europenii la cheremul noilor provocari de stabilitate si securitate. Tulburarile de la Bruxelles si Washington au fost canalizate in culise, dar si in public.
In timp ce Joe Biden a refuzat sa cante „mea culpa” sau sa admita greseli, liderii europeni nu ascund ca sunt multe lucruri care au fost gresite in Afganistan. Si multe obiective nu au fost indeplinite in ciuda investitiei financiare si umane a acestei operatiuni militare fara precedent in cadrul NATO. Una dintre cele mai notabile este imposibilitatea stabilirii unor piloni democratici si prosperi in tara si forte de securitate puternice. Insusi Emmanuel Macron, presedintele francez, a recunoscut ca aceasta criza ar trebui sa serveasca drept stimulent pentru reducerea dependentei istorice a Europei de Statele Unite.
Rusia si China se pregatesc si ele sa aiba o prezenta mai importanta in tara. Vladimir Putin si Xi Jinping isi muta deja jetoanele pentru a-si pastra interesele economice si comerciale in tara in fata unei axe transatlantice care sufera una dintre cele mai mari infrangeri de credibilitate.
Occidentul se retrage din cel mai lung razboi recent al sau fara sa cante „misiunea indeplinita” si acum exista multe voci care ii cer sa nu abandoneze miile de barbati si femei afgani care vor ramane ancorati sub jugul talibanilor in fata destinului lor.
