Ai lucrat la spectacole și in afara țarii. Cum era tratat acolo teatrul ca business?

Lucrul asta difera de țara și de continent. Eu am fost și partea independenta a teatrului  unde intr-un fel e mai complicat pentru artiștii de acolo decat pentru noi aici in Romania, pentru ca noi aici in Romania, mai greu, dar ne permitem sa traim cat se poate din ceea ce facem, spectacole, filmari, sau reclame sau alte lucruri. Dar acolo de exemplu toți tinerii artiști, ba chiar și cei care nu sunt artiști lucreaza ba intr-un bar, terase, toți sunt angajați cumva in alte zone decat in zona artistica, adica 2 ore aici, 2 ore acolo, seara spectacol și pentru ei pare o chestie foarte normala. Pe mine un pic m-a speriat lucrul asta. Acolo nu se mai traiește atat de boem cum traim noi aici in Romania, deci e mai bine intr-un fel aici in sensul asta. Iar in Elveția cand am fost, e adevarat ca am fost intr-un context oficial, in sensul ca am fost la un teatru clasic, am fost platit, am avut contract, cumva nu era o chestie independenta. Acolo sunt bani pentru arta. Acolo e susținuta arta foarte mult și din punct de vedere financiar.
Sincer nu prea știu partea asta a lucrurilor, fiindca fiind un teatru profesionist, n-am vazut eu partea asta organizatorica. 

Da, erai cumva protejat și nu-ți bateai capul cu tot felul de probleme de genul asta cum facem noi aici. Probabil ca teatrul era unul bine-cotat sau cunoscut. Am lucrat intr-unul dintre cele doua mari teatre din Zurich. Se numea Gessnerallee Theaterhaus, care era un spațiu alternativ, care mai demult fusese un hambar. Acolo era facut programul cu un an inainte, ceea ce la noi lipsește cu desavarșire. Toate proiectele care se faceau in acel teatru le aparțineau artiștilor straini. Și in spectacolul nostru format din 3 oameni – era o tipa din Srilanka și un tip din Israel și eu din Romania. Dupa cum m-am uitat eu in caietul program care era facut cu un an inainte de  a incepe stagiunea, tot programul era plin de artiști straini, actori, regizori, coregrafi, dansatori, muzicieni sau scenografi, iar asta e foarte mișto. De obicei la noi vin regizori straini, dar cam atat. Artiști straini nu prea vin sa lucreze la noi. 

Cum a fost primul spectacol la Zurich?

A fost ciudat in sensul bun al cuvantului. Vorbeam și in engleza și toți trei venind din țari diferite, cu o engleza diferita, toate trei au sunat un pic altfel. Proiectul se chema Travellers și era despre doi oameni care calatoreau in continuu. A fost foarte interesanta prima reprezentație, ca nu știam ce fel de public e acolo, dar au fost foarte deschiși și oricum era și o perioada de festival, in care au fost spectacole de pe toata lumea asta, care erau halucinante. Eu n-aș fi vrut sa joc neaparat in spectacole de genul acela, dar au fost crema lumii. Și am vazut multe spectacole, foarte profi, foarte bine facute. 

Cum arata o zi de repetiții acolo?

Am inceput in luna august,am repetat doua luni jumate, lucram in fiecare zi vreo 10 ore. De asta ne aflam acolo, de asta eram platiți, și vroiam toți trei impreuna cu coregrafa sa iasa bine proiectul. Coregrafa era din Elveția și ea a și inițiase proiectul. 

Michael Jackson spunea la un moment dat ca el duminica nu manca și dansa in continuu. Ai avut perioade din astea?

Am mai multe zile de genul asta. La mine nu e o chestie organizata. Eu sunt foarte impraștiat, nu pentru ca așa sunt eu in fond, ci pentru ca programul e in așa fel incat chiar nu pot sa ma organizez, sa fiu foarte coerent in programul pe care mi-l propun zilnic. 

Cum reziști fara mancare?

Cred ca m-am obișnuit foarte mult cu chestia asta. Rezist cu 2 covrigi și 5 cafele pe zi. Dar asta se intampla doar in perioada in care lucrez mai intens. Atunci cand nu lucrez chiar imi place sa mananc și mananc chiar foarte mult. Cred ca organismul meu s-a adaptat in așa fel incat atunci cand am timp și pot sa mananc mult și bine se depune pe undeva pe acolo, iar atunci cand urmeaza zilele in care nu am timp sa mananc cumva nu simt nevoia de a manca. Nu mi-e foame efectiv. 

Teatru-dans este o nișa in Romania?
In ultima vreme am senzația ca spectacolele de teatru-dans s-au cam impuținat. Cand am venit eu in București, Centrul Dansului tocmai luase avant, avea spații mari și foarte mișto, iar toți coregrafii de acolo se duceau prin țara ca sa lucreze cu tot felul de regizori Mihai Manuțiu, Tompa Gabor, de exemplu. Acum nu știu de ce s-au rarit spectacolele de teatru-dans. Poate ca și din cauza ca Centrul Dansului a fost nevoit sa stea inchis o perioada. Dar in stagiunea 2013-2014 au fost mai multe spectacole de teatru dans decat in stagiunea trecuta. 

Ce-mi poți pune despre spectacolele de teatru-dans din teatrele clasice?

Am senzația ca e cam marginalizata zona asta, dar nu știu din ce cauza pentru ca oamenii care au legatura cu teatrul-dans sunt mulți. Tinerii sunt din ce in ce mai interesați de aceasta zona. Coregrafi buni sunt. Dar nu știu de ce nu se creeaza mai multe spectacole de acest gen. De exemplu Razvan Mazilu face frecvent cate un spectacol de teatru-dans la Odeon, dar nu numai.