E in blanda stralucire a acestui oras levantin ceva plutitor asemeni sufletului vechilor traci, a sihastrilor ce si-au zidit candva aici, infrangerile, departarea si timpul cum ar fi spus Constantin Kavafis.
Noaptea, umbrele violete ale copacilor sai par a povesti intamplari la care destinul a obosit sa le mai ceara obolul . Dionysopolis-ul din vechime e un taram desprins din Isarlak-ul de aur si salvari al lui Ion Barbu , care mai inainte de a fi existat in pana cronicarilor, a fost inchipuit . El nu seamana cu nici un colt de lume; cei ce vin aici il pot cunoaste cu avida curiozitate a turistului , dar nu-l pot intelege . Uneori nici el singur nu se intelege . Ar trebui sa se imparta , insa nu-l lasa legendele . Orasul acesta a silit lumina sa devina argintie . El nu are prezent , ci doar o succesiune de trecuturi .Anticele lui temple nu mai vorbesc demult cu zeii ; au ramas sa-l astepte pe Alexandru si resturile falangelor sale marsaluind istovite sub degetele soarelui Nebanuit , el trece peste timp cu acelasi suras ce a supravietuit in firidele cetatilor . A parasit lumea ilustratelor cu parfum de dantele si s-a refugiat in somnul inscriptiilor si al minaretelor . Astfel l-a descoperit o fiinta ce citise de nenumarate ori versurile unui anume domn Apollinaire , visand sa colinde porturile vechilor corabieri genovezi si adorand marea fiindca ii amintea de soaptele Rhodosului si zbaterea migdalilor in floare . Prietenii ii spuneau Missy ; mai tarziu, zorile o vor prinde zabovind multe ore in geana joasa a Orientului , jucandu-se cu paunii . Asemenea maslinului, destinul ei s-a lasat cules in acest tinut , unde cuvintele se rostesc rar, ivite din singuratatea unei chilii .
**** Dupa-amiezile unei castelane sau un pumn de maci pe bratele crucii
Toate amintirile se sterg in cele din urma Raman doar visele . Atunci, pentru ca de aici inainte ele singure sunt, lor le incredintam orele vietii noastre.
Seara la Balcic , aerul suspina de febra cautand vreun loc unde sa-si ingroape secretele. Pentru aceea care si-a cladit aici resedinta de vara marea era o ruda apropiata. Le uneau atatea povesti scrise in mirodeniile timpului, in care intra si putin mister si ceva din licoarea lui Verlaine , poetul ei preferat . Copila fiind, hoinarind pe plajele aurii ale Cretei se visa purtand cununa de mirt a mireselor , scriind poezii pe tablite de lut Pasiunea pentru expeditii o datora tatalui ei, Alfred, duce de Edinburgh, al doilea fiu al reginei Victoria, cea care se amuza cand i se spunea bunica Europei . In 1886, printesa a locuit o vreme in Malta , unde parintele ei fusese numit comandant al flotei din Mediterana . Asa au inceput peregrinarile sale sub zodia Rasaritului : mai intai insula soarelui, Rhodosul, si umbra colosului naruit , apoi oglinda fermecata a nimfelor Cretei , si-acel sunet suav al lirei ce o insotea neincetat , in timp ce se plimba prin gradinile regelui Minos . Pe de alta parte , de la mama sa, marea ducesa Maria Alexandrovna, singura fiica a tarului Alexandru al II-lea al Rusiei va deprinde gustul pentru poezie , muzica si pictura . O vom afla peste ani, pictand in Gradina Ghetsimani , mai ales maci si crini , in compania printului Stirbei si , uneori, a lui Ion Pillat , cel care ii dedica suave ,, poeme intr-un vers . Regina descoperise vechiul oras dobrogean in 1921 prin desenele si schitele pictorului Alexandru Sathmari ce i-au relevat insolitul privelistii acestuia . El a insistat ca regina sa aleaga drept resedinta acele locuri . Atunci a hotarat ea a se stabili acolo , pe falezele inalte , intr-o vreme cand Balcicul devenise deja o statiune la moda , frcventata de o multime de diplomati, industriasi, bancheri sau alte personaje din lumea mondena a capitalei ( Nae Ionescu , Stelian Popescu sau Mihail Moruzov isi aveau acolo vilele de odihna ) . Castelul va purta numele de cuibul linistit si va fi refugiul sau din fata unei lumi ce n-a vrut sa o mai inteleaga . Cu elaborarea proiectului fusesera insarcinati arhitectii italieni Amerigo si Augustino . Lucrarile au inceput in 1924 si au durat peste un deceniu . Maria a supravegheat indeaproape mersul constructiei , avand drept model labirintul cretan ; dupa disparitia , in 1927 , a lui Nando – ,, preaiubitul si naivul ei consort , cum il portretiza C. Argetoianu pe Ferdinand in filele jurnalului sau sentimentul de izolare si inutilitate al fostei regine-soldat deveni mai pregnant . De-atunci pentru ea , retragerea in cuibul levantin era singura optiune reala . Cutumele si fariseismul noii curti de la Bucuresti ce gravita cu ardoare in jurul fiului ei , fostul print Carol Caraiman , nu o mai puteau leza ori cel mult, acapara . Ii marturisise de altfel , prietenei sale de la The New York Times Magazine , jurnalista Patricia Minnigerode ca ,, planuia sa se desparta de chipul unui oras mult prea frivol si sa caute un alt camin , ce ar purta amprenta gustului sau . In plus , Maria devenise urmare a efemerului ei popas egiptean o adepta convinsa a cultului bahai , unul ce proclama egalitatea intre rase , sexe si religii . Din acest motiv edificiul imbina cu generozitate cladiri de cult crestine si musulmane , o arhitectura rafinata plina de elemente vechi bulgare , gotice , si maure – Gradina lui Allah, supranumita si Gradina divina, amenajata in 1926 fiind o confirmare a acestei influente .Modelul ei era gradina Raiului , descrisa in Cartea Genezei , recunoscuta ca sfanta de toate cele trei religii monoteiste : crestinism, islamism si mozaism ; pentru a corespunde imaginii biblice, acesteia i s-a mai adaugat un rau artificial cu patru brate , intruchipand Edenul . Izvorul e o cismea cu trei guri , semn al Sfintei Treimi, iar deasupra cismelei e o reprezentare a Fecioarei purtand un vapor in brate . Izvoarele Fantana alba si Ceatal cesma erau bogatia naturala a locului . Pe atunci, apa traversa valea si actiona rotile morilor din zona .In apropierea lor , amplasata intr-un vast spatiu se gasea o vila rezervata fiului ei mai mic , printului Nicolae , numita Sageata Albastra. La vest avea trei etaje, iar la est doar unul ; mobila sculptata cu arabescuri si usile din lemn masiv au fost aduse din palatele Orientului Indepartat, de catre regina insasi .
Dupa 1930 o data cu intoarcerea din exil a lui Carol al II-lea Maria va petrece la Balcic ultimii sai ani , retragandu-se treptat din viata publica . Asa cum ii scria unei prietene ,, se simtea adesea un personaj inutil tot mai instrainata intr-un mediu indiferent , lipsit de curtoazia de-altadata cu care fusese atat de-obisnuita . O puteai vedea plimbandu-se ganditoare prin Gradina cu oglinda de apa in forma de cruce , strabatand Templul Apei ( supranumit si Nimfeumul ), aleea vinului ori citind asezata pe tronul de piatra ce da spre largul marii . Alteori , trecea pe Puntea suspinelor ascultand glasul cascadei din apropiere sau se refugia in gradina Ghetsimani , la vila Pestera. Intre coloanele Templului Apei, ea obisnuia sa-si serbeze ziua de nastere .Pentru confortul artistilor ce veneau vara aici si a persoanelor din anturajul ei au fost construite in imprejurimi, aproximativ 120 de vile. Maria tinea la aspectul cromatic al asezarilor , la contrastul dintre colinele albe , acoperisurile caselor joase , din caramida rosie si-acel verde impresionist al gradinilor . A aderat fara rezerve la ideile peisagistului ei , elvetianul Jules Janin ( fostul gradinar al lui Nicolae al II-lea , varul ei ) autorul geometriilor florale cu care isi incanta invitatii . Dupa moartea lui amenajarea gradinilor a fost incheiata de conationalul sau, Carl Gutman . Parcul ce inconjura castelul va fi transformat in 1955 , in Gradina botanica a Universitatii din Sofia ( astazi ea cuprinde circa 3000 de specii de plante exotice printre care magnolii , trandafiri , 250 de specii de cactusi , palmieri , arbori de hartie si de cauciuc , si un exemplar de ginko – ); impresionanta colectie de cactusi este a doua ca marime dupa cea din Monaco. Vegetatia luxurianta ofera cadrul natural completat de varii tuse culturale: urne antice , pietre funerare , inscriptii in araba , slavona sau embleme romane. In 1933, cand isi redacta testamentul, regina cerea ca inima ei sa fie depusa in micuta capela ortodoxa Stella Maris, , construita la iesirea din Gradina lui Allah , iar corpul sa-i fie ingropat la Curtea de Arges , alaturi de ceilalti membri ai familiei regale. Va muri peste cinci ani , la Sinaia , la 18 iulie 1938 , in varsta de 62 de ani . Dupa ce Bulgaria a redobandit Cadrilaterul in 1940 , inima reginei-soldat a fost luata si mutata la Bran , intr-o caseta de argint , la randul ei montata intr-o caseta de aur, incrustata cu pietre pretioase .
***
La inceputul volumului sau autobiografic Povestea vietii mele – regina a folosit ca epigraf o sintagma din Nietzsche : caracterul inseamna destin . Alegerea nu era intamplatoare . Maria a imprimat propriul sau stil de viata si domeniului de la Balcic ; ea insasi obisnuia sa spuna : ,, Balcicul si Branul sunt casele mele de vis, sufletul meu . A colectionat si a creat felurite lucrari artistice , fiind unul dintre promotorii Art- Nouveau-ului intr-un spatiu inca nedesprins de reflexele medievale . Multe din obiectele ei personale pot fi vazute in Statele Unite , la Maryhill Museum ( initial fiind locuinta unui businessman american , Sam Hill , cu care va fi purtat o vasta corespondenta ) . Se spune ca o glorie se zideste deasupra alteia . La fel a crezut si posesoarea acestui exotic lacas . Ca orice poet, si ea avea iluzia ca dintii lui Cronos pot fi tociti , acolo , la intalnirea cu fiicele mrii . Asa cum lui Montherlant odinioara , Algerul i se parea scufundat intr-un neverosimil pahar de rachiu de anason , pentru Maria Balcicul parea o vietatate marina , ce nu se lasa usor descoperita . Pare ca sirul lung de ani strecurat peste el n-a reusit sa-i acopere stralucirea .Un aer patriarhal stapaneste locurile , amestecat cu o rumoare tipic rasariteana . Ce a ramas din batranul sau cuib linistit ? A ramas surasul calm al apei si fosnetul nuferilor ce cauta si azi pasii castelanei O mai zarim pesemne, traversand salonul cu adieri de ambra si mosc , vorbind cu oaspetii , spunandu-le cum nu se poate plictisi cineva intr-un oras unde nu poti culege decat spuma orelor ce s-au pierdut
*** Acest recurs la memorie nu presupune in mod obligatoriu, si o subita contaminare cu virusul amintirii sau o reverenta la indigo pentru un trecut purtator de sceptru regal ; dimpotriva, ea trebuie protejata , pastrata intr-un ungher al fiintei colective . Altfel , nu vom face decat sa suradem mefistofelic , cu gandul la vorbele unui personaj mazilian : ,, Pentru multi oameni , amintirile au menirea de a le justifica viata ; amintirile nu dovedesc nimic , cine crede ca ele pot avea valoarea unor certificate de existenta se insala .
